Te rogi sau doar dai o listă de cumpărături?
Rugăciunea nu este doar o listă de cereri pe care o depunem la „ghișeul” lui Dumnezeu, ci vorbirea vie a inimii cu El. Articolul arată cât de important este să începem rugăciunea cu mulțumirea și cum se schimbă totul când nu-L mai căutăm pe Dumnezeu doar pentru ceea ce vrem să primim, ci și pentru ceea ce deja am primit.
Rugăciunea de seară, pentru mulți dintre noi, seamănă cu o listă. „Doamne, ai grijă de copiii mei, ajută-mă la serviciu, păzește-ne pe drum, fă să iasă bine ce am de făcut mâine, vindecă-l pe cutare…”. Aproape totul este la viitor. Aproape totul începe cu „dă-mi”, „ajută-mă”, „fă să…”. Nu e nimic greșit în a cere. Hristos Însuși ne spune: „Cereți și vi se va da”. Dar, dacă rugăciunea rămâne doar atât, e ca și cum am vorbi cu Dumnezeu numai când avem nevoie de ceva de la El.
Sfinții spun că rugăciunea este „vorbirea minții cu Dumnezeu”. Nu doar cerere, ci și laudă, mulțumire, pocăință, tăcere împreună. La Sfânta Liturghie, în fiecare duminică, preotul rostește: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ție Îți mulțumim, Doamne, și ne rugăm Ție”. Abia la urmă vine „ne rugăm Ție”, după laudă și mulțumire. Rugăciunea, în forma ei deplină, le cuprinde pe toate.
Când Îl tratăm pe Dumnezeu doar ca pe un funcționar de la ghișeu, ne apropiem de El cu o foaie în mână – probleme, termene, dorințe – și plecăm imediat ce am depus „cererea”. Nu stăm de vorbă. Nu întrebăm ce vrea El să ne spună. Nu-I mulțumim pentru ce avem deja, ci doar pentru ce sperăm să primim. Și, încet, rugăciunea devine doar un serviciu la care apelăm în situații speciale.
Sfântul Porfirie spunea că cea mai sigură rugăciune este să cerem, înainte de toate, mântuirea sufletului, iar restul să le lăsăm în grija lui Dumnezeu, care „știe de ce avem trebuință mai înainte de a-I cere”. Noi însă, de obicei, facem invers. Ne rugăm cu pasiune pentru detalii – sănătate, reușite, examene – și aproape deloc pentru inimă. Spunem „Doamne, fă să meargă bine proiectul”, dar uităm să spunem „Doamne, ai grijă să nu mă pierd pe mine însumi în goana după toate acestea”.
Poate că primul pas spre o rugăciune mai adevărată este mai simplu decât credem: să începem nu cu „dă”, ci cu „Îți mulțumesc”. „Doamne, Îți mulțumesc că sunt încă aici. Că respir. Că mai am o zi în care pot îndrepta ceva. Că am pe cine suna. Că am unde mă întoarce. Că, deși am pierdut multe, n-am pierdut totul”. Nu înseamnă să ignorăm durerile, ci să recunoaștem, în același timp, darurile.
Când mulțumirea vine la început, se schimbă și felul în care cerem. Nu mai cerem ca un om nemulțumit, care bate cu pumnul în masă, ci ca cineva care știe că a primit deja mult și îndrăznește să mai ceară ceva. „Doamne, dacă e de folos, ajută-mă și în asta. Dar nu mă lăsa să uit ce am primit deja”. Cererea nu mai vine din gol, ci dintr-o inimă care a văzut deja bunătatea lui Dumnezeu.
Rugăciunea ca mulțumire nu înseamnă să negi răul sau să te prefaci că nu te doare nimic. Poți să spui: „Îți mulțumesc pentru toate și, totuși, mă doare asta”. Viața noastră este mereu un amestec de lumină și umbră. Mulțumirea nu șterge umbra, dar o împiedică să pună stăpânire peste tot. Îi recunoaște locul, fără să-i dea tot spațiul.
Dacă rugăciunea rămâne numai listă de cereri, ajungem repede la dezamăgire. Când nu primim ce am cerut, ni se pare că rugăciunea „n-a funcționat”. Dacă începem însă cu mulțumirea, chiar și atunci când lucrurile nu ies cum am sperat, rămâne ceva în picioare: relația. Putem să spunem: „Doamne, nu s-a întâmplat cum voiam eu, dar eu rămân cu Tine. Și Îți mulțumesc că nu m-ai lăsat singur în timp ce așteptam”.
Evagrie spunea că rugăciunea este vorbirea minții cu Dumnezeu. Gândește-te cum ar fi să ai un prieten care te sună doar ca să-ți ceară ceva. Așa arată uneori și rugăciunile noastre în fața lui Dumnezeu. Poate că a venit timpul să-L „sunăm” și atunci când nu avem nimic de cerut în mod special, ci doar de spus: „Mulțumesc că ești aici. Mulțumesc pentru ceea ce nu înțeleg încă, dar știu că vine din mâna Ta”.
Nu trebuie să ne schimbăm brusc toate rugăciunile. Poate fi de ajuns un pas mic: să adăugăm, în fiecare zi, o singură propoziție de mulțumire. „Doamne, Îți mulțumesc pentru…”. Astăzi pentru aer, mâine pentru un om, poimâine pentru o lecție primită printr-o greutate. Încet, rugăciunea se va muta din zona de „listă de cumpărături” în zona de „viață împreună”.
Rugăciunea de cerere își are locul ei și nu trebuie disprețuită. Dar, dacă vrem ca relația cu Dumnezeu să fie vie, avem nevoie și de rugăciunea de mulțumire, și de cea de laudă, și de tăcerea simplă în fața Lui. Nu doar „Doamne, dă-mi”, ci și „Doamne, îți mulțumesc”, „Doamne, iartă-mă”, „Doamne, rămâi cu mine”.